Au scos din mine totul, tot ce ținea de fecunditate. Mă simt ciudat, ca și când mi-ar fi luat de tot rostul meu de femeie. Dar am primit altceva. Am primit altă menire. Mă tot mir cum întotdeauna un sfârșit e un nou început.
Începe ceva. Un fel de tinerețe în care eu cea androgină mă voi bucura într-un fel nou. Simt că e important să las cuvinte aici. E important să scriu să las semne în numele meu. Simt că e important să cânt să dansez să inventez lumi.
Simt că pot să fiu un bun observator, un martor al vieții mele. Mă încântă noua mea perspectivă cu acuitatea ei. Dragostea poate să fie peste tot. S-a smuls o limită și cumva, dragostea are loc. E ca și când fiecare zi ar fi ultima. Lumea e încăpătoare și vie. Lumea izbucnește în mine ca dintr-un izvor. Lumea e plină de bulbuci și culoare. Iarba miroase puternic a iarbă, clorofila se răspândește în venele mele primitoare. Totul înflorește vital și mă lasă cumplit de fericită în mirarea de a fi, chiar acum când moartea stă atât de aproape de mine încât îi simt răsuflarea. Dar nu mi-e teamă. Am integrat moartea în viața mea. Am anulat-o cu dragoste și clorfilă.
